În data de 7 – 9 februarie a avut loc competiția Regională din Cluj-Napoca, unde 43 de echipe din zona Transilvaniei, au răspuns provocării FIRST, alăturându-se meciurilor de calificare pentru etapa națională.
 
Judging, robot inspection și field inspection
Prima zi din programul competiției regionale a fost cea de judging, robot inspection și field inspection. Echipa noastră a făcut parte din prima grupa de 10, care urmau să fie verificate pentru a primi unda verde în scopul participării la meciurile de calificare. Ne-am prezentat cu entuziasm robotul juraților, explicându-le de ce credem că acesta este diferit față de restul. Mai apoi a urmat robot inspection, unde robotul nostru a fost cântărit și măsurat pentru a vedea dacă intră în standardele prestabilite de competiție și dacă nu are colțuri sau componente ascuțite care ar putea deteriora terenul. Astfel, am trecut cu brio și de această etapă, continuând cu field inspection. Aici am întâlnit o problemă, aplicația noastră neavând ultimul update pe care ar fi trebuit să îl folosim în cadrul meciurilor, însă am reușit să rezolvăm repede această problemă și să trecem cu bine și de această probă.
Free time
În restul zilei, am avut de atins două obiective: să ne promovăm echipa printre restul participanților și să ne testăm autonomia robotului pe alianța roșie. Cea dintâi sarcină a fost îndeplinită cu succes de către echipa de PR, precum și de mascota noastră, care au împărțit stickerele clubului nostru, precum și logoul printat 3D altor echipe prezente la regională. De altfel, standul nostru a atras participanți datorită ideii de a oferi provocări amuzante trecătorilor și de a lua și a lăsa în schimb un mesaj drăguț sau amuzant, care mai apoi să fie luat de către altcineva.
Testarea autonomiei a fost făcută de către echipa de Hardware și Software, împreună cu cele două perechi de driveri. Prin aceste teste am putut observa anumite detalii care au putut fi îmbunătățite după identificarea lor, precum parcarea care se efectua chiar la mijlocul bridge-ului, fiind reglată ulterior.
 
Meciuri
Meciurile de calificare au început din ziua cu numărul 2. Urma să avem în total un număr de 6 meciuri, 2 ca alianța roșie și 4 ca cea albastră. Pregătirea înainte de acestea a fost intensă pentru driverii noștri, comunicând cu fiecare echipă pentru a putea stabili o strategie de joc cât mai eficientă în cele 3 părți ale meciului: autonomie, driver-control și end game.

Primul meci a fost jucat în alianța roșie, împreună cu RO100, pe care l-am și câștigat cu scorul de 81 la 17, neîntâmpinând dificultăți tehnice. În următorul meci jucat cu RO172, am avut probleme cu autonomia, însă punctele pierdute în primele 30 de secunde de joc au fost recuperate în end game, unde precizia driverilor noștri nu a lăsat de dorit. Meciul cu numărul 3, jucat alături de RO186, a fost pentru echipa noastră primul și singurul pe care l-a pierdut în cadrul setului de 6 calificări a regionalei, la un punctaj de 47 la 70. Acest meci a fost un punct de descurajare momentană a driverilor și a colectivului nostru per ansamblu, însă nu ne-am dat bătuți, continuând să vedem ce putem îmbunătăți și ce putem schimba în strategia de joc pentru a avea mai mult succes în meciurile viitoare, ca urmare, ultimul meci din ziua 2, jucat cu cei de la RO169 , fiind câștigat 84 la 43. 

La finalul zilei, echipa de soft a mai făcut câteva teste ale autonomiei pe ambele părți, pentru a se asigura că ceea ce au scris în cod nu are scăpări și că modificările aduse vor fi doar în avantajul nostru pentru ziua următoare. În clasament, după a doua zi, am terminat pe locul 14, rezultatele fiind îmbucurătoare, motivându-ne să dăm tot ceea ce aveam mai bun în ziua următoare.

The final countdown

În ultima zi din cadrul regionalei de la Cluj-Napoca am început în forță cu meciul 54 din totalul de 65 de calificări, pe care l-am și câștigat împreună cu RO188, cu un punctaj de 85 la 71. Ultimul meci din cele 6 pe care trebuia să le jucăm a fost chiar ultimul meci de calificări. Am jucat în alianța albastră alături de RO078, câștigând cu 70 la 61.

După anunțarea clasamentului final, am fost foarte bucuroși de rezultat, ocupând poziția 6 din 43 de echipe, totuși fiind puțin dezamăgiți, întrucât nu ne aflam în top 4 pentru a juca în semifinale. Totuși, a existat o schimbare în clasament: echipa de pe locul 1 urma să facă alianță cu cea de pe locul 2, iar cea de pe locul 3 cu cea de pe locul 5. Astfel am ajuns să urcăm cu încă 2 poziții, urmând să jucăm și noi în semifinale. Driverii noștri s-au sfătuit între ei, iar mai apoi cu echipele la care s-au gândit pentru a forma alianța, în final alegând să jucăm alături de RO100 ca first pick și de RO168 ca second pick.

Semifinalele

Semifinalele s-au jucat 2 meciuri din 3 fiecare. Am jucat prima semifinală a zilei cu RO100, însă am pierdut la un punctaj de 77 la 105.  

Al doilea meci din semifinale l-am jucat alături de RO168, unde am reușit să dominăm alianța roșie atât în driver-control, cât și în end game, punctajul final fiind de 98 la 53.

Ultimul meci al semifinalelor urma să fie meciul decisiv pentru această confruntare. Scorul era de 1 la 1, iar driverii noștri erau conștienți că orice greșeală ne-ar putea lua șansa de a juca în finale. Încă o dată, echipa noastră a dat tot ceea ce a putut și a înfăptuit incredibilul: am câștigat semifinalele, ultimul meci fiind de 97 la 89 și urma să jucăm o finală în cadrul unei competiții oficiale pentru prima dată de la înființarea clubului nostru de robotică.

Finala

Primul meci din finală l-am jucat cu RO100 în alianța roșie. Autonomiile și strategiile driverilor s-au completat perfect, astfel aducându-ne prima victorie din finale: 97 la 63. 

Următorul meci a fost jucat alături de RO168, care surprinzător pentru ambele părți, s-a terminat la egalitate 90 la 90.

Următorul meci l-am jucat împreună cu RO168. Acesta a fost unul dintre cele mai intense meciuri pe care le-am avut în cadrul regionalei. Am reușit să construim un turn de 5 stone-uri cu capstone, însă, pe finalul meciului, acesta s-a răsturnat, vârful turnului ajungând în afara terenului. De altfel, au existat și probleme de conexiune a robotului, deconectându-se pe finalul jocului într-un moment crucial. Totuși, în ultima secundă a meciului, driverii noștri au reușit să scoată fundația din building zone și să rămână parcați în triunghi. Meciul deși fiind poate unul haotic pentru alianța roșie, a fost câștigat la un punctaj de 74 la 62. A fost un sentiment incredibil pentru toată echipa, precum și pentru echipele aliate să câștigăm regionala de la Cluj-Napoca.  

Am rămas cu amintiri frumoase în urma acestei finale, de altfel alegându-ne și cu prietenia echipelor din alianța noastră. La momentul premierii echipelor, am fost plăcut surprinși cu câștigarea premiului Design Award – 1st place și nu în ultimul rând, anticipatul premiu de Winning Alliance Award – Capatain. 

Concluzii după regională

Acestă experiență ne-a învățat multe despre lucrul în echipă, cum să trecem peste o înfrângere și cum să revenim pe drumul cel bun pentru a ne atinge scopurile. De altfel, am legat o mulțime de prietenii și am rămas cu amintiri minunate pe care o să le prețuim pentru totdeauna. 

Mulțumim din inimă sponsorilor noștri, fără de care nu am fi ajuns să avem rezultate atât de bune, precum și Nație Prin Educație, care ne-a dat șansa de a ne explora potențialul prin această competiție minunată,  care a ajuns să aibă un loc special în inimile fiecăruia dintre noi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.