În data de 01.02.2020 am găzduit o competiție amicală, păstrând tradiția de a organiza un astfel de eveniment unic în oraș și anul acesta. Începând cu alegerea locației, promovarea pe social media și invitarea echipelor din regiune, am ajuns să acordăm atenție chiar și celor mai minuțioase detalii pentru a realiza un eveniment cât mai reușit.
Organizarea evenimentului
În organizarea acestui eveniment, sarcinile au fost împărțite : partea tehnică a fost coordonată de ramurile de Hardware, Software și CAD , iar relaționarea cu sponsorii, materialele promoționale și publicitatea a fost responsabilitatea principală a departamentului de PR.
Promovarea pe social media
Timp de două săptămâni, echipa de PR a realizat mai multe design-uri pentru afișe și coperți, în final fiind alese cele mai frumoase și emblematice echipei, urmând ca acestea să fie postate pe paginile noastre de Facebook și Instagram. Membrii și-au împărțit task-urile în scopul unei colaborări eficiente, unii ocupându-se de descrierile pentru postări, alții ocupându-se de alegerea pozelor cele mai potrivite, în timp ce restul echipei a început să lucreze la formularul de înscriere și stabilirea programului din ziua evenimentului. Astfel, am început să ne promovăm demo-ul, echipele participante înscriindu-se rapid, ocupându-se toate cele nouă locuri fără probleme. Un ultim aspect de care departamentul de PR s-a ocupat a fost invitarea sponsorilor la eveniment, pentru a le arăta lucrurile minunate pe care am reușit să le facem cu ajutorul lor.
MATERIALE PROMOȚIONALE
Tema cromatică a evenimentului a fost violetul cu nuanțe versatile și aspectul de galaxie.
Pregătirea propriu-zisă
Cu o săptămână înainte s-a format echipa de voluntari, în număr de 10. Prima ședință de instruire a fost în data de 28 ianuarie, în urma acesteia stabilindu-se voluntarii responsabili pentru fiecare echipă, lista de cumpărături pentru coffee break, cât și sarcinile fiecăruia în ziua evenimentului. Mai departe s-au stabilit cei 4 arbitrii, aceștia fiind instruiți ca la carte pentru a nu întâmpina vreo problemă pe parcursul competiției. Cu o zi înainte am scris toate badge-urile și diplomele, ulterior aranjând sala de sport până la cel mai mic detaliu. De asemenea, a fost nevoie să ne ocupăm și de sonorizare, filmare și programul de scoring, lucruri realizate toate cu succes într-un timp relativ scurt. Pe de altă parte, departamentul de CAD a avut drept responsabilitate proiectarea și printarea premiilor pentru câștigătorii competiției, aceștia urmând să primească logo-ul nostru în variantă mică.
Ziua evenimentului
După finalizarea ultimelor retușuri, am început inspecția tehnică, verificând dacă roboții se încadrează în dimensiunile și kilogramele cerute în competiție, cât și în numărul de motoare și hub-uri. Nu a fost uitată nici verificarea părților ascuțite care ar putea deteriora terenul sau cablurile neizolate.
Meciurile
Am avut parte de meciuri frumoase cu punctaje mari de peste 80, meciuri strânse câștigate la un punct sau meciuri frustrante cu major penalties datorită bridge-ului dărâmat și nu numai. În semifinale s-au format alianțe de succes între RoboPapiu #RO047 și Phoenix #RO026, PrimeTech #RO025 și YouthRobotics , Strikers cu AbsoTech #RO158 și echipa noastră cu GDV #RO168. Semifinalele au fost câștigate de către RoboPapiu, în colaborare cu Phoenix și GDV în alianță cu echipa noastră. Cu toate că a fost o competiție amicală, era nevoie să existe și câștigători, într-un final, aceștia fiind noi și GDV, câștigând ambele meciuri din finală cu 105, respectiv 86 de puncte, fiind totuși un rezultat strâns în urma unor meciuri intense și interesante.
Parcursul nostru în competiție
Având 2 echipe de driveri, aceștia și-au împărțit meciurile, astfel încât să fie cât mai eficienți pe teren. Am avut atât meciuri bune, cât și unele mai complicate, având multiple probleme tehnice pe parcurs. Varianta finală a robotului este constituită din 2 brațe, noi jucând totuși la momentul respectiv doar cu unul, celălalt fiind defect. Slide-urile de REV nu se extindeau pe rând, ci deodată, datorită faptului că scripetele era prea strâns, nereușind să găsim o soluție pentru această problemă pe loc. De asemenea, în perioada de autonomie, brațul scăpa capstone-ul, existând probleme de cod, iar servo-ul neînchizându-se de tot, fiind blocat într-o poziție intermediară. Pe lângă aceste probleme majore, ața de pe slide-uri ne-a căzut de nenumărate ori, la fel cum arcul a sărit sau brațele s-au blocat, roata dințată sărind din cauza protecției. Am reușit să rezolvăm majoritatea problemelor în pauzele dintre meciuri, tensiunea nepărăsindu-ne, dar acest lucru doar ne-a ambiționat mai mult.
Fun times
Pe parcursul zilei au fost și momente de relaxare, socializând cu celelalte echipe, schimbând impresii și dansând pe diverse piese, făcând până și o horă energică. De asemenea, în urma meciurilor amicale din Târgu Mureș, ne-am împrietenit foarte bine cu membrii din RoboPapiu. Astfel, când am aflat că în ziua evenimentul au ziua de naștere două persoane din echipa respectivă, am decis să le facem o surpriză, pentru a mai destinde atmosfera și a le acorda aprecierea bine meritată după o zi lungă și mult efort depus. Le-am comandat un tort, toate echipele prezente cântându-le “La mulți ani”, iar mai apoi am urmărit un videoclip cu poze amuzante cu ei, făcut de unul dintre colegii lor de echipă. Surpriza noastră i-a luat total pe neașteptate, aducându-le zâmbetul pe buze. A fost un mod frumos de a încheia o zi lungă și obositoare.
Concluzii
De pe urma evenimentului am rămas cu multe învățături folositoare, idei de îmbunătățire la partea tehnică și amintiri frumoase. Spre exemplu, am observat anumite situații care pot apărea pe teren, urmând să le încercăm în laborator pentru a găsi soluții, driverii antrenându-se din greu pentru etapa regională. Toate echipele au dat ce au avut mai bun, acest demo fiind un antrenament foarte bun pentru toți cei prezenți, atât la nivel de performanțe, cât și la nivel de emoții și situații stresante. La finalul zilei, am putut fi toți de acord cu faptul că această competiție ne-a pus la încercare, dezvoltându-ne abilitățile de a colabora în echipă și nu numai.